Pildele lui Buzdugan, jumătatea mea mai bună – Fain & Simplu – Podcast cu Mihai Morar
În episodul cu numărul 19 al Podcastulului „Fain&Simplu”, Mihai Morar îl are invitat pe omul alături de care lucrează de 17 ani: Daniel Buzdugan.
Ce mai au să-și spună doi oameni care se văd în fiecare zi de atâta timp? Răspunsul este în această conversație și este atât de sincer, de plin de sens și de bucurie, că ajungi să-i privești ca pe un cuplu înțelept, care a învățat de-a lungul timpului să își dea spațiu și să se sprijine reciproc pentru a evolua către cea mai bună versiune a lor.
După ce au stat zece ore în direct la ”Orașul faptelor bune”, acești doi oameni au energia și bucuria să ”tragă” un podcast de două ore și jumătate în care se vede clar că ar putea să vorbească amândoi la nesfârșit, uitându-se unul în ochii celuilalt ca într-o oglindă care îi arată exact așa cum sunt: faini și simpli.
Mihai și Daniel, doi bărbați care nu s-au certat niciodată, lucrează la fiecare emisiune fără un scenariu prestabilit, ca după o dictare care vine de undeva de sus. Își dau unul altuia replica, se potențează, se temperează și se sprijină reciproc și sunt unul pentru altul o adevărată plasă de siguranță. Concluzia acestui podcast – care este ca ”o chirurgie pe suflet”, așa cum spune Daniel – este superb rezumată de Mihai: ”Aș vrea să vă găsiți în viața voastră un om ca Buzdugan.”